Slide background
Slide background
Slide background

Sa sarbatorim 9 Mai – Ziua Europei!

Ziua Europei, care se sărbătorește la data de 9 mai, este data care marchează aniversarea declarației istorice al lui Schuman. După reuniunea la nivel înalt de la Milano din 1985, 9 mai a fost declarată Ziua Europei, această dată fiind unul dintre simbolurile Europei Unite, împreună cu steagul albastru, cu 12 steleaurii, "Oda Bucuriei" din Simfonia IX al lui Beethoven și Moneda Unică (euro).

În prezent, pentru cele 28 de state, inclusiv Bulgaria și România, începând cu 1 ianuarie 2007 și pentru peste 500 de milioane de persoane, Uniunea Europeană reprezintă un spațiu fără granițe, care oferă mai multe oportunități, șanse egale, libertate și circulație liberă.
Pentru a sărbători Ziua Europei, instituțiile din UE își deschid porțile pentru publicul la începutul lunii mai la Bruxelles și Strasbourg. Birourile locale din Europa organizează o varietate de activități și evenimente pentru toate vârstele. În fiecare an, mii de oameni participă la vizite, dezbateri, concerte și alte evenimente pentru a marca ziua și a crește gradul de conștientizare cu privire la UE. În Europa, precum și în Bulgaria și România, această zi este sărbătorită cu diverse evenimente.
Secretariatul Comun pentru Programul Interreg V-A România - Bulgaria din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași pentru granița România - Bulgaria continuă tradiția de a sărbători Ziua Europei prin organizarea unor evenimente diferite în zona transfrontalieră România-Bulgaria cu scopul de a crește gradul de conștientizare cu privire la Uniunea Europeană, precum și diseminare de informații legate de impactul cooperării transfrontaliere dintre România și Bulgaria asupra zonei eligibile a programului.
Anul acesta, evenimentul dedicat zilei de 9 mai, va reprezenta o întâlnire cu studenții de la Universitatea din Ruse "Angel Kanchev" și o vizită la o expoziție permanentă de modele digitale 3D de artefacte și obiecte expuse în Muzeul Regional de Istorie din Ruse, realizate în cadrul proiectului "Mediul de vizualizare interactivă a patrimoniului cultural roman antic pentru zona transfrontalieră Bulgaria şi România", cod e-MS: ROBG-9, implementat în cadrul Programului Interreg V-A România-Bulgaria, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională. În timpul vizitei, vor avea loc discuții despre importanța zilei de 9 mai pentru Europa, precum și prezentarea unor proiecte implementate în cadrul Programelor de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria.
Pentru a afla mai multe despre Programul Interreg V-A România-Bulgaria, vă invităm să accesați site-ul oficial al programului: www.interregrobg.eu.

Postat în data de 07.05.2018

Imagini

Martie 2024
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
26 27 28 29 1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Conținutul acestui site nu reprezintă în mod oficial poziția oficială a Uniunii Europene. Întreaga răspundere asupra informațiilor prezentate revine inițiatorilor site-ului.